Sfântul Efrem cel Nou

Minunile

Mărturii despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou prin icoana sa

„Mărturisesc sfinţenia icoanei Sfântului Efrem cel Nou, mare izvorâtor de mir”      

Subsemnatul Arhimandrit Ioan Ilarion, din Mănăstirea Sihăstria Rarăului, mărturi­sesc sfinţenia icoanei Sfântului Efrem cel Nou, mare izvorâtor de mir.

În data de 21 noiembrie, la orele 8 dimi­neaţa, în lipsa părintelui Onufrie, cel ce se ocupă cu supravegherea sfintei icoane, am găsit o sticlă de un litru cu mir, deşi seara i s‑a pus sticla goală. Mirul deja cur­­gea pe jos, în picături dese.

De asemenea, protosinghelul Haralam­bie Orcălean, tot din mănăstirea noastră, trezit în mirosul mirului, a venit şi a văzut şi el sticla de un litru plină de mir ce dădea pe dinafară. Aceasta este a doua mărturie.

Apoi, a fost chemată obştea mănăstirii noas­tre, ca să vadă şi ea minunea izvorârii miru­lui din icoană, care curgea prin furtu­naş în altă sticlă goală. Şi, de atunci, perma­nent, cu mici întreruperi, sfânta icoană dăruieşte mir vindecător celor bol­navi ce vin cu credinţă, după spusa Mântui­to­rul­ui adre­sată celor bolnavi: „Fie ţie după cre­dinţa ta”.

Printre cei prezenţi la sfânta icoană, a fost şi părintele Iacob monahul, care a sim­ţit prezenţa harului divin, folosind acest sfânt mir pentru vindecarea şi sănătatea lui.

Pentru confirmarea celor de mai sus semnează (din obştea respectivă – n. ed.) iero­mo­nahul Calinic, rasoforul Andrei, fra­te­­le Ovidiu, fratele Victor, monahul Arse­nie, rasoforul Arsenie, fratele Adrian, mo­na­hul Iacob, fratele Iulian, fratele Gerard şi alţii. Acest fapt este confirmat şi de creştinii care vin zilnic şi se închină la sfânta noastră mănăstire.

(Arhimandritul Ioan Ilarion, Mănăstirea Sihăstria Rarăului)

 

 

De atunci am simţit că mi s‑a îmbunătăţit vederea

Mi‑am dat cu mir de la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi am simţit o putere duhovni­cească, bucurie în suflet şi vindecarea nepu­tin­ţelor mele trupeşti. Mă simt cum nu se poate spune în cuvinte omeneşti, parcă sunt alt om. Mi‑am dat cu mir pe frunte. Un timp îndelungat îmi îngheţa fruntea. După ce mi‑am dat, am început să simt o căldură pe care mai înainte nu o simţeam.

Am dat cu mir de la sfânt pe pleoape şi am început să simt o căldură duhovnicească şi o usturime ca cea a usturoiului în ochiul stâng, care era bolnav. În momentul acela am simţit două, trei zgârieturi în ochi. La a treia ungere cu mir nu am mai simţit acele răni. De atunci am simţit că mi s‑a îmbu­nă­tăţit vederea.

(Monahul Iacob)

 

 

„O să lăsaţi bastonul”

Eu am auzit de Sfântul Efrem cel Nou de la doamna Maria Cenuşă. Cineva mi‑a dat numărul de telefon al părintelui Onufrie. Când am sunat şi am vorbit cu părin­tele, am simţit ceva, ca o binecuvân­tare. Nu ştiam cum să ajung mai repede la dânsul. Înainte să ajung la el, am căzut, m‑am operat de gonartroză şi ruptură de me­nisc. Am avut şi lichid la genunchi. Mai întâi am stat în cărucior cu rotile trei săptămâni. Apoi am trecut la cârje.

Am ajuns la părintele Onufrie anul trecut (în 2012). Iniţial, doctorul îmi spu­sese că nu ştie exact dacă va reuşi operaţia şi dacă nu va fi nevoie de proteză. Având o vârstă înaintată, exista riscul să nu se mai refacă cartilagiile. În martie m‑am operat, în iunie am ajuns la icoana sfântului mai întâi în cârje, apoi în baston. Încet, încet m‑am rugat la sfântul, cum am putut. Pă­rin­tele Onufrie mi‑a spus: „O să lăsaţi bastonul!” N‑a mai trecut mult şi, prin luna septembrie, pe la sfârşit, când am mers la părintele, am ajuns fără baston. I‑am mulţumit sfântului pentru minune. După ce m‑am rugat câteva luni la icoana Sfântului Efrem cel Nou, m‑am dus la control şi acum pot să merg foarte bine, fără să port proteză.

(Maria V., 56 de ani)

„Am rămas ca speriată: «Doamne, eu pot să merg ca un om normal!»”

La sfârşitul toamnei din anul 2009, am fost plecată din ţară. Doream să văd şi alte locuri. Am avut parte de o încercare a lui Dum­nezeu. Am făcut artroză la genunchiul stâng. Artroza mi‑a blocat genunchiul. Nu mai puteam folosi piciorul. Am fost obligată să mă întorc de urgenţă în ţară. În urma inves­ti­gaţiilor făcute la Spitalul Foişor, me­di­cii au decis că e nevoie să mă operez. Am apelat la serviciile altor medici, la Floreasca.

Abia în acest moment de deznădejde, mi‑am adus aminte că am un preot du­hovnic, ales de Dumnezeu să mă ajute în mo­mente de necaz şi întristare. Prin rugă­ciune, cu harul dăruit de Dumnezeu părin­telui duhovnic, el m‑a îndreptat spre noul sfânt descoperit nouă de Dumnezeu, Sfân­tul Efrem cel Nou. Nu am găsit acatistul sfân­tu­lui ca să mă pot ruga, dar, cum la Dum­ne­zeu nimic nu e întâmplător, am pri­mit un telefon de la părintele meu, care mi‑a spus să fiu atentă şi să mă rog cât timp voi vorbi cu el. Eram la serviciu, într‑o pau­ză şi am ascultat la telefon ce mi‑a citit pă­rin­tele duhovnic: erau câteva aspecte din viaţa Sfântului Efrem cel Nou şi primele rugă­ciuni din acatistul sfântului. În acel moment am simţit ceva deosebit, o căldură puter­nică în picior localizată la genunchi, ca a­tunci când te atingi de ceva fierbinte. A fost ca o sperietură. Momentul a fost scurt şi nu i‑am dat importanţă. După terminarea convorbirii cu părintele, m‑am ridicat să merg şi am rămas ca speriată: „Doamne, eu pot să merg ca un om normal!” L‑am anun­ţat pe părintele Onufrie şi i‑am spus că pot să merg ca toată lumea. Părintele Onufrie mi‑a spus să fac Acatistul Sfântului Efrem până la Bobotează. După ce am citit acatistul sfântului de câteva ori, m‑am sim­ţit absolut normal, m‑am bucu­rat de sărbă­toa­rea Naşterii Domnului.

În toţi aceşti ani am simţit ocrotirea Sfân­­tului Efrem cel Nou. Pentru darul pe care l‑am primit, am fost la icoana sa făcă­toare de minuni în fiecare săptămână, adu­când rugăciuni de mulţumire şi daruri, du­pă puterile mele.

Era în primăvara anului 2011, în apropierea Sfintelor Paşti. Eram la părintele Onufrie cu încă două creştine. Noi mai făceam pe acolo câte o ascultare. Mi‑am îndreptat privirea spre icoană. Şi l‑am întrebat la telefon pe părintele dacă icoana a transpirat sau se întâmplă altceva. Timp de o oră, o oră şi jumătate, cât am privit la icoa­nă, toată icoana s‑a umplut de picături de mir. Mie nu‑mi era clar dacă e transpi­raţia sfântului pentru chinurile pe care le‑a suferit sau dacă sfântul plânge, dacă sunt picături de lacrimi ale sfântului.

Când a ajuns acasă părintele Onufrie, toată lumea era înmărmurită. E oare posi­bil? Dar în mintea noastră era clar: icoana sfântu­lui stătuse în casă numai cu noi, nu avea cine să facă ceva fără ştirea noastră.

De la acea dată, picăturile de mir s‑au înmulţit atât de mult, încât trebuiau culese de pe rama icoanei pentru că udau peretele. Nu ne‑am dat seama că în spatele icoanei pere­tele se umezise.

Convingerea mea personală este că sfântul este viu, este prezent în viaţa fiecă­ruia şi, pentru fiecare dintre noi, simţin­du‑ne durerile, izvorăşte câte o picătură de mir.

(Otilia Zanca, Bucureşti)

„Peretele era plin, plin şi din ce în ce curgea mai mult mir”

Părintele Onufrie era în spital şi am venit cu soţul să îi pregătesc nişte hăinuţe de schimb, ca să i le ducem la spital, şi ceva de‑ale gurii, de mâncare. Şi l‑am rugat pe so­ţul meu să meargă să pregătească candela să ardă la icoana sfântului. Niciodată nu lă­sam stinse candelele. Acum un an şi ju­mă­tate a fost asta. N‑am fost eu de faţă. Câteva credin­cioase care se spovedesc la părintele au venit să aducă lumină de Paşti acasă şi au văzut că pe perete era şiroi umed de mir. Noi aveam la toate icoanele câte o lumină aprinsă în faţa lor. La început au crezut că au atins cumva candela când au pus lumină şi au curs pe perete picături de ulei. Şi au rămas surprinse că totuşi mirosea a mir. Şi i‑au spus părintelui Onufrie. Părintele era ori pe Rarău, ori în spital, nu mai ştiu unde era în perioada aceea, de Paşti. I‑au spus părintelui şi, când a venit, într‑adevăr, a văzut că era mir şi peretele era plin, plin şi din ce în ce curgea mai mult. Şi se umezise bine de tot peretele din spatele icoanei Sfântului Efrem cel Nou.

Noi, venind la părintele, i‑am propus să facem un fel de tăviţă unde să stea icoana şi să curgă mirul, să fie cu un ţâmburuş, să recuperăm ce curge din ea. Să nu lăsăm aşa să se irosească mirul, să se piardă. Şi i‑a făcut‑o dintr‑o ţeavă de cupru din aceea mai mare, a desprins‑o şi a făcut astfel încât să stea icoana în ea. Şi, aşa, mirul care curgea se strângea într‑o sticluţă. La început era mai puţin. Pe urmă icoana era tot mai îm­bro­bonată, tot mai curgea, dar nu cu fluiditate mare, aşa, să se strângă şi să vezi cu ochiul liber mult de tot.

Revenim la ceea ce am văzut şi am trăit eu cu soţul meu. Soţul a mers să schimbe sticluţa de la icoană, că părintele se simţea foarte rău şi noi mai stăteam lângă el la spital. Au fost perioade în care făceam cu rândul şi aveam grijă de părintele la spital, că era rău de tot. Şi i‑am zis: „Nu ştiu dacă mâine ajungem să trecem pe acasă, dar vezi cât mir s-a adunat în sticluţa aia, dacă nu cumva a curs, şi pune o altă sticluţă sau varsă conţinutul ei în altă sticluţă”. Noi o luam, deşertam mirul adunat în altă sticluţă şi puneam sticluţa la loc. Era o sticluţă de plastic. Atunci soţul zice: „Vino repede!” Sti­cluţa era plină pe jumătate. Eu m‑am speriat la început, n‑am ştiut din ce cauză. Într‑adevăr, pe furtunel mirul era fluid. Cum tragi vinul pe furtun şi, la început, se vede şiroiul curgând. Pe urmă mirul avea momente când se oprea, nu mai curgea. Dar tot timpul pe icoană erau brobonele. Şi tot tim­pul se vedea umed cu ochiul liber. Avea momente când curgea mai mult, avea momente când icoana era numai îmbro­bonată şi nu curgea. Acum a început să curgă din ce în ce mai mult.

Şi acum, când a dus icoana pe Rarău, a fost ceva de nedescris, nu pot să vă spun. Erau broboanele ca după o ploaie torenţială de vară, când rămân picăturile alea mari pe plante. Se făcuse icoana plină de broboane mari şi am zis părintelui: „Părinte, cred că e ceva cu Sfântul Efrem, cred că i‑a plăcut aici la Rarău sau nu ştiu ce vrea să ne arate”. Că icoana era plină, plină, plină. Şi peste noapte a curs de s‑a umplut sticla şi, când au intrat părintele Ioan de la Rarău şi cu pă­rintele Haralambie, era baltă pe jos. Şi de atunci continuu curge din ce în ce mai mult acolo, la părintele Ioan.

Şi acasă, v‑am zis, eu fiind aici zi de zi, tot timpul aveam grijă să ardă candelele şi când stăteam prin preajmă ardea lumâ­narea la Sfântul Efrem şi la Sfânta Pa­ras­chevi. Că şi de la icoana Sfintei Paras­chevi a curs mir. Eu voiam să şterg icoana ei de praf şi să am grijă să nu se atingă tot omul de icoană direct. Toţi vor să atingă mai mult, să atingă mai mult! Şi, când am fost la părin­tele Justin Pârvu cu icoana Sfântului Efrem, măicuţele erau dornice să atingă mirul şi să dea cu vată şi se lipise vata pe icoa­nă şi se imprimase pe mir, era toată lipi­cioasă. Dar, pe urmă, mirul a curs şi s‑a aco­perit, s‑a uniformizat, nu se mai cunoaş­te.

La icoana Sfintei Paraschevi sticla era cura­tă, dar curgea pe ramă, pe unde ieşea nu ştiu, curgea pe tăviţă, curgea puţin în pahar, dar toată rama era plină de mir. Şi prin spatele ei băgam mâna şi o ştergeam şi pe acolo găseam mir. Acum n‑a mai curs mult în pahar, dar în schimb acum s‑a îmbibat toată în mir, doar foarte puţin, sus, nu e îmbibată. Icoana Sfintei Paraschevi a izvorât mir nu mult după ce a izvorât icoana Sfântului Efrem. Atunci a făcut soţul meu o tăviţă şi pentru cealaltă. Le‑a făcut la amân­do­uă. Şi a făcut şi la icoana Mântuitorului, că izvora mir şi acea icoană a Mântuitorului din chilia în care a stat prima dată părin­tele. A stat în gazdă la cineva. Acum trei ani am fost cu părintele Onufrie la Prislop. A fost ceva, aşa, pe nepregătite. Pe ultima sută de metri cineva a renunţat să meargă, şi părintele m‑a luat pe mine. Şi la Sibiu ne‑am oprit şi am intrat într‑un ma­gazin de obiecte biseri­ceşti. Părintele îşi do­rea foarte mult să facă un paraclis pentru copiii cu probleme. Şti­ind lucrul acesta, am zis: „Părinte, hai să intraţi şi să vă alegeţi o icoană cu Mântui­torul, să o aveţi în para­clis”. A ales o icoană cu Mântuitorul, am cumpărat‑o. V‑am zis că părintele stătea în altă parte, dar icoana Sfân­tu­lui Efrem era la mine în casă. Şi a Sfintei Paraschevi. Părin­te­le, când le‑a cum­pă­­rat, nu avea unde să le pună. Unde stătea dumnealui era o cameră foarte, foarte micu­ţă. Avea câteva icoane şi nu avea unde să le mai pună şi pe acestea.

Şi atunci m‑a rugat, zice: „Mamă, ţi­ne‑le la dumneata”. Stând la curte zic: „Pă­rinte, am spaţiu sufi­cient, le ţin”. Tot timpul mă uitam la ele şi îmi erau chiar dragi. Şi atunci am cumpă­rat‑o pe cea cu Mântu­i­torul şi am dus‑o tot la mine acasă. Au stat la mine acasă mai bine de jumătate de an. Cred că aproape un an au stat cea cu Sfân­ta Paraschevi şi cea cu Sfântul Efrem, iar cea cu Mântuitorul a stat din iunie până în de­cem­­brie. Înainte de Sfântul Nicolae, i‑am da­t‑o părintelui şi a dus‑o acasă. A venit pe la noi şi i‑am zis: „Haideţi, părinte, nu luaţi acasă măcar icoana micuţă cu Mântui­to­rul?” Zice: „Hai, să o iau acasă”. Părintele ţi­nea să aibă tot timpul flori la icoane. Pri­mise sau cumpărase crini. Şi s‑a trezit că, pe hârtia de la crini, pe ambalaj, curge mir de la icoana Mântuitorului. Când am mers cu colindul la părintele, mi‑a arătat cum cur­gea mirul din icoana Mântuitorului şi cum era numai mir. Mutându‑se de acolo, am adus icoana aici, acasă. Se uscase mirul în zona ochilor Mântuitorului, dar acum vreo două săptămâni am văzut că a început iarăşi să curgă, avea şiroaie uşor vizibile, nu era zvântat tot. Mai întâi a izvorât mir icoana Mântuitorului, apoi icoana Sfântului Efrem cel Nou, apoi icoana Sfintei Paraschevi.

Au fost persoane care veneau şi îmi ziceau că sunt foarte mulţumite pentru cum le‑a ajutat sfântul. A venit o bătrânică care avea băiatul aproape alcoolic. Părintelui i‑a băut şi spirtul medicinal. A intrat în baie şi… Când a realizat părintele, nu mai avea nici spirt medicinal. I-l băuse băiatul. Plus ce mai avea părintele pe acolo, o sticluţă, două de vin pentru împărtăşanie. Erau goale toate. Şi spunea mama băiatului că nu are serviciu şi bea în disperare. La un mo­ment dat, băia­tul pleca de aici încărărit[1]. Nu îmi dădeam seama de ce. Să vină la părin­te­le şi să plece pe şapte cărări! Şi a venit mai­că‑sa după ce s‑a rugat la icoana Sfântului Efrem şi ne‑a spus că şi‑a găsit şi serviciu, s‑a lăsat de băutură şi vorbeşte şi cu o fată, urmând să se căsătorească.

Pe urmă, tot aşa, o doamnă se ruga pen­tru băiatul ei, că era necăsătorit şi avea o vârstă, în jur de treizeci şi ceva de ani. Eu pe doamna o cunosc, pentru că am mai văzut‑o şi la alte biserici, unde mergem noi de obicei. A făcut acatistul sfântului, s‑a rugat şi, după ce a terminat de citit acatis­tul, ne‑a spus plină de bucurie vestea că bă­iatul şi‑a găsit o prietenă şi şi‑au stabilit şi nunta. Acum sunt căsătoriţi în faţa sfântului altar.

Fetiţa părintelui de la Mogoşoaia a avut un accident, pe trecerea de pietoni a lovit‑o maşi­na. Astăzi am văzut‑o, merge în picioa­re şi e bine, nu are nicio zgârietură. Am zis: „Doamne, mare e puterea lui Dum­ne­zeu!”

Spre sfârşitul lui august a fost acci­den­tul. Vine părintele Onufrie şi ne spune: „Ru­gaţi‑vă cu toţii, că fata unui părinte a avut accident pe trecerea de pietoni”. Ne‑am adu­nat toţi, care am putut, am făcut aca­tis­tul Sfântului Efrem. Părintele Onufrie a fă­cut şi el acatistul şi a mers la spital. Cred că a ajuns şi cu icoana la patul fetiţei, care era în comă. N‑avea nicio şansă de supra­vie­ţu­i­re. Medicii au spus că nu mai are nicio scă­pa­re. Era pe aparate. De fiecare dată când citea rugăciuni de dezlegare, părintele o po­me­nea. Pe la toate mănăstirile unde ajun­geam, dădeam să o pomenească la sfân­tul altar. După ce s‑a dus părintele la spital şi a citit acatistul lângă patul fetiţei, a doua zi a primit un telefon şi a aflat că au scos‑o de la aparate şi a înţepat‑o să vadă dacă simte şi e con­ştientă sau o deco­nectează de tot. Şi a­tunci fetiţa a dus mâna unde au înţepat‑o şi apoi a început să‑şi revină. Şi, într‑o săptă­mâ­nă, fetiţa şi‑a revenit. Şi astăzi am văzu­t‑o, stând în picioare. Părintele zice: „A ie­şit, nu mai are nicio zgârietură, nu mai are nicio zgârie­tură!” Astăzi am văzut‑o venind la părintele şi am zis: „Doamne!”

Eu zic că şi pe mine m‑a ajutat, mi‑a ascultat rugăciunile. A fost de trei ori în ope­­raţie. Şi eu m‑am rugat la sfântul, când era sora mea în operaţie de apendicită. Ea are ciroză hepatică şi a avut complicaţii. Şi aveam acatistul sfântului. Zic: „Sfinte, aju­tă‑mă tu!” L‑am sunat pe părintele şi i‑am zis: „Părinte, rugaţi‑vă la Sfântul Efrem”. Sfântul a fost acolo şi a ajutat‑o.

Uneori scriam câte un bileţel cu pro­ble­ma omului respectiv, o puneam sub icoana sfân­tului şi pe urmă îmi spuneau că omul e bine.

Mai venea o doamnă în cârje, de‑abia mergea. Nu reuşea să meargă. Şi a venit o dată, de două, de trei ori şi, la un moment dat, a început să meargă mai bine. Vedeam cum merge mai bine. Şi îşi uita şi bastonul la uşă. Nu îl mai ţinea în mână. Eu râdeam cu dumneaei şi‑i spuneam: „Să vedeţi că îl uitaţi de tot! Sfântul o să vă vindece şi nu o să mai aveţi probleme”. Şi, într‑adevăr, a plecat la un moment dat şi mergea fără bas­toa­ne. Şi mergea foarte bine.

Mi‑a zis şi soţul că părintele Ioan de la Rarău, de când a dus icoana acolo, merge, face paşi fără să se ţină de amândouă bas­toa­nele. Şi dânsul avea probleme mari, pen­tru că a trecut prin comunism. Comu­niştii i‑au zdrobit genun­chii cu ciocanele, oasele îi sunt strivite. A venit soţul meu aca­să şi zice: „Ştii că părin­tele Ioan a mers de la chilie până pe balcon? A mers fără bastoa­ne! Le flutura în vânt! Şi am zis: „Doamne, mare e minunea Ta!”

(Niculina Şirli, Bucureşti)

 

 

Sfântul Efrem cel Nou ajută o fetiţă să iasă din comă   

Fetiţa noastră, Elena Carmen, în vârstă de 11 ani şi 5 luni, aflată în comă la Spitalul Elias în urma unui accident de circulaţie pe trecerea de pietoni, şi‑a revenit după ce pă­rin­tele Onufrie a adus la spital în secţia A.T.I. icoana Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi sfânt mir. Medicii au rela­tat că, după ce părintele a plecat, starea fetiţei s‑a îmbunătăţit simţitor.

(Preoteasa Silvia Vrăjitoru, Mogoşoaia)[2]

 

 

„Am fost martor când icoana Sfântului Efrem cel Nou a izvorât mir”

Fiind în apartamentul părintelui Onu­frie, într‑o zi când părintele era în spi­tal, am fost martor când icoana Sfântului Efrem cel Nou a izvorât mir. Menţionez că părintele era în spital de două zile. Aşa să‑mi ajute Dumnezeu!

(Avram Şirli, Bucureşti)

 

„Minuni enorme face!”

Pot să mărturisesc că din aprilie anul acesta (2012) am aflat de icoana Sfântului Efrem de la o doamnă, o enoriaşă. Şi am ve­nit la icoană împreună cu ea. Şi, din clipa în care am ajuns la icoană, şi am văzut‑o cât e de plină de mir, ştiind că e făcătoare de minuni, din clipa aceea am început să mă rog tot timpul.

Eu am avut probleme cu fata mea. A plecat de acasă. N‑am mai ştiut nimic de ea; o fată care a fost cuminte s‑a împrietenit cu cineva cu care nu trebuia. A plecat fata mea şi n‑am mai văzut‑o. Şi, din cauza asta, ca mamă, am fost disperată. Cât m‑am rugat şi cât am plâns la Sfântul Efrem să mă ajute! Sfântul mi‑a adus fata acasă. După un interval de rugăciune, de plâns şi de multă milostenie, sfântul mi‑a adus‑o. E sănătoa­să acum. Sper să fie şi înţeleaptă.

Dar minu­nea a săvârşit‑o Sfântul E­frem. Când am văzut‑o la uşă, că e întrea­gă şi că e fata mea, nu am avut cuvinte! Fata mea face peste câteva zile 28 de ani. A fost căsătorită, a divorţat şi, după divorţ, la vreo două luni, a cunoscut un bă­iat, a cărui prie­tenie a fost ceva nefast pentru ea. Nu ştiu cum a zăpăcit‑o, de a plecat fata mea cu ce a avut pe ea şi am crezut că am pierdut‑o definitiv. N‑a mai luat legătura cu noi. I‑a interzis să mai ia legătura cu părinţii, i‑a interzis legăturile cu prietenii, a scos‑o şi de la serviciu, ea nu a mai avut nici serviciu. Vă daţi seama ce a fost în sufletul nostru, prin ce‑am trecut! Şi Sfântul Efrem m‑a ajutat. Sfântul Efrem a făcut minunea asta pentru mine şi îi mulţumesc din tot sufletul.

O enoriaşă cu care ne întâlnim aici (la icoana Sfântului Efrem) a avut, tot aşa, pro­bleme cu fata. În mare, vă spun. Fata doam­nei lucra în Germania la un restaurant şi a­co­lo i s‑a făcut o înscenare cu un client. Fata, nevinovată, era cât pe‑aci să fie ares­ta­tă în Germania. Clientului pe care l‑a ser­vit i‑a dispărut borseta cu tot ce a avut în ea. I s‑a înscenat fetei. Fata a venit înnebu­nită în ţară, i‑a spus mamei. Mama, fiind credin­cioa­să, a venit aici şi s‑a rugat mult la Sfân­tul Efrem. Şi părintele Onufrie i‑a spus ma­mei că fata ei e nevinovată, să o creadă, că n‑are nicio vină. Cu ajutorul Sfântului E­frem, cu rugăciune multă, multă, i‑a făcut o minune sfântul. S‑a dus cu un avocat de aici din România, a pledat acolo pentru ea şi i‑a descoperit nevinovăţia datorită unei poze. Deci poza aia arăta, de fapt, că fetei nici prin gând nu i‑a trecut să facă aşa ceva. A apărut în poză cine i‑a făcut respectivului paguba. Şi a scăpat fata.

Tot aşa, ştiu o doamnă căsătorită. Sunt tineri. Au făcut multă rugăciune şi doamna şi soţul şi Sfântul Efrem a ajutat‑o să rămâ­nă gravidă şi a născut un copil. Fetiţa se apropie de un an şi e sănătoasă şi frumoasă.

Voiam să vă spun că am fost plecată la Sihăstria Rarăului cu părintele şi de când vin aici nu am văzut atâta mir cât a putut să curgă din icoana Sfântului Efrem în zilele acestea, cât am stat acolo. Cred că s‑a în­tâm­plat asta pentru că ştia sfântul că o să vină multă lume să o vadă. Ştiţi cât mir a putut să dea! Curgea încontinuu! A venit lu­mea şi îşi punea mirul în şerveţele. Minuni enorme face!

(Hermina Căruntu)

 

 

Sfântul Efrem face foarte multe minuni, ajută foarte multă lume”

Prima dată, părintele mi‑a zis: „Doam­na Nan, Sfântul Efrem face foarte multe mi­nuni, ajută foarte multă lume, este impo­si­bil să nu vă ajute şi pe dumnea­voastră! Vă rog să citiţi acatistul lui”. Şi ţin minte că am ve­nit pe 8 martie 2012, destul de amărâtă aici, cu o floare la sfântul. M‑am rugat eu aco­lo… Care era problema? Fiica mea e în America de vreo 10 ani de zile. Nu prea i se lega nimic. Nici ca viaţă personală, nici la serviciu. Nu demarau actele. Atunci, încur­că­tura era aşa de mare! Alesese fiica mea o variantă şi eu am spus de la bun început nu. Părintele a zis: „Rugaţi‑vă cu nădejde, că sfântul face minuni”.

M‑am rugat cu nădejde. Cum a lucrat sfântul în interval de 9 luni? S‑au depus ac­te­le ‑ deşi este un întreg proces, cu post scos la con­curs, este o întreagă filosofie. Putea să du­reze între 6 luni şi 2 ani. În plus, a cunos­cut pe cineva. Până atunci, pe cine plăcea ea, nu o plăcea şi, pe cine o plăcea, nu îl plă­cea ea. Şi uite aşa. Avea 31 de ani şi la vârsta asta cam începi să te gândeşti: „Domnule, ce nu este în ordine?” Acum a găsit pe ci­ne­va de care zice că este destul de mul­ţu­mi­tă.

Problema tinerilor de astăzi este că nu îşi fac familii. Eu eram căsătorită la vârsta as­ta. A întâlnit şi ea pe cineva, după ce m‑am rugat la Sfântul Efrem. Acum am mai mul­tă linişte în casă, am mai multă linişte în sufletul meu.

Soţul meu suferă de o boală psihică de mulţi ani, a luat toate felurile de trata­men­te. Are o tulburare bipolară (depresie bipo­la­ră). Cu şaptezeci de mii de tratamente din acelea care te îngraşă! Te transformă în­tr‑o legumă până la urmă. Nu mai ia tra­tament, tinde spre normalitate, pare să fie un om normal. Asta e o boală în care nu se poate fără tratament, pentru că ori te duci în sus, ori te duci în jos.

Chiar şi acum, când am fost la Rarău, am văzut de sâmbătă până luni sticle în­tregi, puse în şir, de mir care a curs din icoana Sfântului Efrem.

Am adus o colegă de serviciu căreia îi spuneam că icoana izvorăşte mir. Nu cre­dea. Asta era înainte de a‑i face părintele in­sta­­laţia de colectare a mirului. Atunci cur­gea mirul pe perete. A luat ea maşina, a ve­nit. Ca un făcut, când a intrat, ştiţi cum cur­gea mirul? Ca de la robinet. S‑a aplecat, şi‑a fă­cut o cruce şi nu i‑a venit să creadă. Şi pă­rintele i‑a zis: „Ţineţi minte că mirul nici măcar nu pătează”. I‑a luat eşarfa, i‑a înmu­iat‑o şi, când a ajuns la serviciu cu ea, era us­cată, n‑a rămas pătată.

La icoana Sfântului Efrem au apărut mai multe obiecte, inele de aur. Şi l‑am în­trebat pe părintele ce s‑a întâmplat. Zice: „Ce credeţi că s‑a întâmplat? A venit o doam­­nă şi mi‑a zis să mă rog, că soţul ei este grav bolnav de o boală incurabilă. A ve­nit şi ea şi s‑a rugat. A durat ce a durat şi so­ţul s‑a internat în spital. A venit careva din familie şi i‑a zis: «Mamă, doctorul ne‑a spus că tata a murit». În momentul acela, ea ar fi zis: «Sfinte Efrem, nu‑mi lăsa soţul să moară, că, dacă nu moare, eu dau tot au­rul din casă». Peste un sfert de oră vine iar şi spune: «Mamă, e o greşeală, tata e viu». Ie­se omul din spital, se duce acasă. Doamna ace­ea a uitat promisiunea făcută. I‑a apărut Sfântul Efrem: «Ce mi‑aţi promis, doam­nă?» Şi, aşa, doamna a apărut aici la pă­rin­te­le cu toate inelele de aur, de s‑a şi mirat pă­rintele”.

Eu am zis la toată lumea: „Citiţi aca­tis­tul lui, rugaţi‑vă, că Sfântul Efrem chiar ajută!”

(Paraschiva Nan, Bucureşti)[3]

 

 

„Dacă vii aici şi te rogi şi poate îţi curge şi o lacrimă, sfântul te ajută”

Eu vin aici să ajut la curăţenie. E un an şi ceva de când vin. Când veneam şi intram în scara blocului, mirosea a mir de pe scară. Am dat să aprind candela la icoana Sfântu­lui Efrem şi, la un moment dat, am văzut că mirul cursese pe faţa de masă care era sub icoană. A curs în sticluţă şi părintele a îm­păr­ţit mirul la credincioşi. De două ori s‑a întâmplat să curgă mult. Iar se opreşte, iar curge mai mult. Este ceva tainic, nu ştiu.

Minunile care s‑au petrecut se dovedesc prin odoarele care se văd la icoană. Pentru că omul nici nu ajungea acasă, de multe ori, şi spunea părintele: „Uite, domnule, m‑a sunat şi a zis că i s‑a îndeplinit rugămintea”. O femeie nu putea să facă copii de ani de zile şi, cum a venit la sfântul, a rămas însăr­cinată. I s‑a arătat şi în vis. Când a venit, a zis: „Aoleu, dar sfântul acesta mi s‑a arătat în vis şi mi‑a spus să vin aici”. Sunt lucruri reale. Plângea şi spunea.

A venit o femeie în două cârje, nu prea în vârstă. A venit într‑o zi numai cu una şi pă­rintele i‑a zis: „Lasă, bine că ai uitat‑o pe cea­laltă, că nu o să‑ţi mai trebuiască”. Şi, a do­ua oară când a venit, a venit fără cârje. Îna­inte să se vindece, a fost cu noi într‑un pele­ri­naj şi mergea în cârje. Şi după aceea a ve­nit fără cârje, fără nimic, să îi mulţu­mească sfântului. Lumea care a venit aici a fost foarte mulţumită. Icoana, cu ajutorul sfân­tului, s‑a făcut cunoscută. S‑a întâmplat să vină şi oameni care nu aveau credinţă. Mă întrebau: „Dar ce trebuie să fac aici, dar cum trebuie să fac? Zic: „Vrei să faci o rugăciune, să te rogi sau să scrii un acatist în care îţi scrii suferinţele? Şi persoanele a­celea care nu aveau credinţă au devenit foar­te credincioase dacă li s‑au întâmplat minunile acestea”.

Nu trebuie să citeşti zece acatiste la icoană. Dar, dacă vii aici şi te rogi şi poate îţi curge şi o lacrimă, sfântul te ajută.

(Maria Cojocaru)

 

 

„Cel mai mult mă simt atrasă de Sfântul Efrem”

Despre icoana făcătoare de minuni a Sfântului Efrem cel Nou am aflat de la pă­rin­tele Onufrie. Am fost într‑un pelerinaj şi a­co­lo am găsit acatistul şi paraclisul sfân­tu­lui. În momentul în care am pus mâna pe a­ca­tistul sfântului, am simţit că mă atrage ce­va. De atunci, nu am mai putut să îl las din mână.

Am început să merg să mă rog la icoana Sfântului Efrem în ianuarie 2012. Eu am un fiu de aproape 40 de ani. A stat în căsătorie de probă, cum e moda acum, cu două femei. După ce m‑am rugat la icoana Sfântului E­frem, în scurt timp s‑a împrietenit cu o altă fa­tă. În trei luni au făcut şi nunta. Nu a durat un an şi, prin mijlocirea sfântului, bă­iatul meu a scăpat de datorii, şi‑a găsit o fa­tă bună şi un serviciu. Şi‑au cumpărat ma­şi­nă şi apartament. A contat că părintele Onu­frie s‑a rugat pentru noi, eram într‑o le­gă­tură sufletească cu sfinţia sa.

M‑am rugat sfântului să mă ajute şi pe mine să îmi schimb serviciul. M‑am rugat cu credinţă, părintele Onufrie spunându‑mi chiar că sunt foarte optimistă în privinţa gă­si­­rii unui alt loc de muncă. Mi‑am schim­bat ser­viciul foarte repede. Am evlavie şi la Sfân­tul Nectarie, dar cel mai mult mă simt atra­să de Sfântul Efrem.

(Maria Badea)

 

 

Sfântul Efrem ajută un om să îşi găsească serviciu

Băiatul meu nu avea serviciu. Am aflat de icoana Sfântului Efrem de la nepoata unei vecine. Cu ea am ajuns prima dată la pă­rin­tele Onufrie. Am mers la icoana făcă­toare de minuni a sfântului şi, timp de 40 de zile, am citit acatistul lui. Părintele Onufrie mi‑a spus că băiatul are şanse să se angajeze. Nu s‑au împlinit cele 40 de zile şi bă­iatul meu şi‑a găsit serviciu, datorită aju­to­rului primit de la Sfântul Efrem cel Nou şi prin rugăciunile părintelui Onufrie.

(Elena Manole)

 

 

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că m‑a ajutat să văd o asemenea minune

Sunt născută într‑o familie ortodoxă şi sunt botezată ortodox. Până la 38 de ani am dus o viaţă lumească, fără nicio legătură cu bise­rica. Abia atunci am descoperit uşa unei biserici şi mai ales ce este dincolo de uşă, în biserică.

Au trecut 20 de ani de la acel moment şi, din păcate, nici astăzi nu am reuşit să recuperez cei 38 de ani petrecuţi fără niciun folos duhovnicesc. Cu toate acestea, Bunul Dumne­zeu mi‑a întins deseori o mână de aju­tor, probabil în speranţa că nu voi fi atât de surdă şi de oarbă duhovniceşte!

Faptele pe care le voi mărturisi nu sunt spect­a­culoase, dar pentru un începător în cre­dinţă, ca mine, pot fi considerate mi­nuni. Sau, dacă este mai corect aşa, pot să spun că m‑am convins că nimic nu este în­tâm­plător.

În urmă cu aproximativ un an, o prie­te­nă ‑ pe care eu o consider înaintată du­hov­­­ni­ceşte, în comparaţie cu mine ‑ ne‑a spus că este nevoie de rugăciune pentru pă­rin­tele Onufrie care se opera (nu îl cunoş­team niciuna dintre noi pe părintele, doar prie­te­na aceasta a noastră auzise des­pre dânsul de la o cunoştinţă). Şi s‑a stabi­lit ce rugă­ciu­ne să se facă (suntem câte­va priete­ne, le­gate duhovniceşte unele de altele).

După ce s‑au făcut rugăciunile, eu re­cu­nosc că am uitat acel moment.

Deşi nu pot spune dacă aceasta este or­dinea cronologică exactă, a mai trecut o vre­me şi a trebuit să mă întâlnesc cu o persoa­­nă cunoscută, pentru a rezolva o pro­ble­­mă. La despărţire, mi‑a dăruit o iconi­ţă pe care o adusese din pelerinajul făcut în Grecia. Am mulţumit şi am plecat. Pe drum, am în­cercat să citesc numele sfântului din acea ico­niţă, dar am reuşit să înţeleg doar „Efrem” pentru că este scris în greceşte, iar eu nu cunosc această limbă. Dar am fost con­­vin­să că nu poate fi Sfântul Efrem Sirul, sin­gu­rul Sfânt Efrem despre ca­re auzisem, pen­tru că lungimea cuvintelor nu cores­pun­dea.

Peste doar 10‑12 zile, o prietenă dintre cele despre care am scris mai sus, mi‑a spus că trebuie să căutăm cartea despre viaţa Sfân­­tu­lui Efrem cel Nou. Am mers la libră­ria Sophia, dar se epuizase tirajul. Tânăra de acolo a avut amabilitatea să îmi aducă din raft o altă carte cu minunile Sfântului Efrem cel Nou. Pe coperta cărţii era chiar icoa­­na pe care o primisem eu cu puţin timp înainte!

Am fost foarte bucuroasă de felul în ca­re am aflat cine este Sfântul Efrem cel Nou, deşi, trebuie să mărturisesc, nu făcu­sem ab­so­lut nimic pentru a afla cine este sfântul din iconiţa primită. Nici măcar nu o între­ba­sem pe persoana care mi‑o dăruise! (Îmi era ruşine, din cauza mândriei, să recunosc că nu ştiu).

După ce am citit cartea, eram atât de im­presionată de mucenicia sfântului şi de mi­nunile pe care le face, încât i‑am povestit u­nei cunoştinţe care a fost asistentă medi­ca­­lă. Dumneaei a şi înţeles că pot fi ajutaţi bol­na­vii dacă le‑am duce acatistul Sfântului Efrem şi chiar a propus să facem acest lucru pen­tru cei internaţi la Spitalul de Oncologie de la Fundeni. Dar, spre ruşinea mea, a ră­mas o simplă sugestie. Cu ajutorul lui Dum­ne­­zeu, pe aceasta am reuşit să nu o uit (poate din cauza vârstei sau din cauza păca­te­lor mele, am început să am serioase pro­ble­me cu memoria).

În concediul din anul acesta, în luna iulie, deci după un an de zile, am reuşit să merg la Spitalul Fundeni şi am dus câteva aca­tiste ale Sfântului Efrem cel Nou celor in­ter­naţi acolo. În luna septembrie, am mers împreună cu prietena care ne propu­se­se să facem o rugăciune pentru părintele Onu­frie (care urma să fie operat) la biserică. Acolo era slujba de pomenire pentru un mare părinte plecat la Domnul în 1989.

După slujba parastasului, prietena mea a observat că cei din biserică stau grupaţi în jurul părintelui paroh şi s‑a dus să afle ce se întâmplă. A venit spre mine grăbită şi m‑a tri­mis şi pe mine să mă închin moaştelor de cu­rând primite ale… Sfântului Efrem cel Nou. Mă gândesc şi acum că poate sunt prime­­le părticele din moaştele sfântului a­jun­­se în România! Adică aş spune, ase­me­nea pro­ver­bului, că, dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed! (Eu nu îmi pot închipui că voi ajunge vreodată în Grecia, de aceea am citat acest proverb.) Nu pot spune câtă bucurie am avut în acea sâmbătă!

A mai trecut puţin timp şi, în aceeaşi biserică, părintele paroh ne‑a făcut o altă mare bucurie: ne‑a spus că ne va mirui cu mi­­rul care curge din icoana… Sfântului Efrem cel Nou, icoană adusă din Grecia de că­tre acel părinte despre care aflasem de la prie­tena mea că urma să fie operat a doua zi!

Dar, când am fost miruiţi cu acest mir, încă nu ştiam cine este părintele care se bu­cu­ră de minunea care izvorăşte din icoa­na Sfân­tului Efrem cel Nou. Prietena mea nu era la biserică în acea seară, dar i‑am poves­tit la telefon că în Bucureşti se întâmplă aceas­tă minune despre care ne vorbise pă­rin­tele paroh. Pentru prietena mea nu a fost greu să afle unde este părin­tele Onufrie (pă­rin­tele paroh ne spusese doar că icoana este a unui părinte monah, care, deşi este tânăr, este bolnav). Şi doar într‑o săptămână am ajuns să ne închinăm şi să sărutăm icoana făcătoare de minuni şi izvo­râtoare de mir a Sfântului Efrem cel Nou! În momentul în care am sărutat icoa­na, am simţit şi mirosul suav al mirului.

Am revenit la părintele Onufrie. Şi, în momentele când se făceau rugăciunile, am simţit mirosul mirului de două‑trei ori, deşi nu mă aflam lângă icoană, ci la aproximativ un metru, un metru şi jumătate distanţă.

As­tăzi, icoana se află la Mănăstirea Si­hăs­­tria Rarăului, unde am reuşit să ajung şi eu în pelerinajul din 30 noiembrie ‑ 2 de­cem­­brie 2012. Acolo, sâmbătă seara, pe 1 de­cem­­brie 2012, am văzut cât mir izvorăşte din icoană, încât nu mai încăpea în sticla pu­să special pentru a colecta mirul, ci se îm­bibase şi în şervetul aşezat sub icoană, se prelinsese şi pe peretele din spatele icoanei (în partea de jos a peretelui, spre duşumea), pe ţeava caloriferului, pe furtunaşul care di­ri­­jează mirul în sticlă şi pe podea. Acel mir a fost pus în sticluţe mici, care se îm­part cre­din­cioşilor care vin să se închine la icoa­na iz­vo­râtoare de mir a Sfântului Efrem cel Nou, dar a doua zi, duminică 2 decem­brie 2012, sticla era din nou aproape pli­nă cu mir!

Mulţumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Efrem cel Nou că m‑au ajutat să ajung într‑un loc atât de bi­ne­­cu­vântat şi să văd o asemenea minune pen­­tru prima dată în viaţa mea şi sper ca a­ceastă minune să mă ajute să devin şi eu un creş­tin adevărat sau măcar să pornesc cu ade­vărat pe drumul credinţei.

 (M.V., Bucureşti)

 

 

Sfântul Efrem îi alungă durerea unui băieţel

Mă numesc Nicolae, am un fiu de un an şi jumătate şi doresc să dau mărturie despre aju­­­to­­rul pe care l‑am primit de la Sfântul Ma­re Mucenic Efrem cel Nou, ocrotitorul co­­piilor şi ajutătorul celor bolnavi.

Într‑o noapte, fiul meu s‑a trezit din somn plângând. L‑am întrebat ce‑l doare şi mi‑a arătat cu mânuţa creştetul capului. De la trei dimineaţa până la şapte s‑a văitat de durerea de cap. Mi‑a venit ideea să‑l ung cu mir de la icoana sfântului, mir pe care îl primi­sem de la părintele Onufrie. După ce l‑am uns, i‑am pus icoana sfântului la cap şi, minunea lui Dumnezeu, durerea i‑a dispă­­rut, parcă i‑a luat‑o cu mâna sfântul.

Acesta este ajutorul pe care l‑am primit de la Sfântul Efrem, pentru care îi mulţu­mesc şi îi îndemn pe toţi care sunt bolnavi ca, înainte să ajungă la spital, să ceară aju­torul sfinţilor.

(Nicolae Gheorghe, Bucureşti)

 

 

„Nu m‑a ajutat nimeni, decât Dumnezeu”

 Tatăl meu a făcut o pareză pe 3 august. L‑am dus la spital. Nu vorbea, nu se mişca. Trei săptămâni nu a băut apă, decât prin perfu­zii, la reanimare. După aceea a început foarte puţin să mănânce, înghiţind câte o lingu­­riţă. L‑am împărtăşit, am fost la Sfântul Nectarie, am luat ulei de la candelă, i‑am dat pe tot corpul şi, a doua zi, s‑a ridicat. S‑a ridicat în fund. A fost o minune.

La vreo săptămână l‑am transferat la Spitalul Sfântul Luca, a mers o perioadă bi­ne, după care iar i‑a fost rău. Făcea febră. Din cauza antibioticelor, i s‑a distrus mu­coa­­sa intestinală şi a făcut un microb. După aceea a avut crize, şi iarăşi nu s‑a mai ri­di­cat, nu a mai mers. Şi‑a revenit, a venit aca­să, l‑am dat cu mir de la icoana Sfântului Efrem cel Nou. S‑a simţit ajutorul sfântului. Cu ajutorul mirului, şi‑a revenit şi e bine. M‑am rugat la Dumnezeu să mănânce şi să mear­gă la toaletă singur, şi e bine. Pentru vâr­­sta de nouăzeci de ani e bine. Numai Dum­­ne­­zeu a putut să‑l ajute, că altcineva… Şi el realizează, deşi vorbeşte mai greu, că i‑a fost atinsă vorbirea, dar spune: „Nu m‑a aju­tat nimeni, decât Dumnezeu”. N‑am cu­vin­te de mulţumire pentru tot ajutorul.

(Zoica Stoia)

 

 

 „Minunile sunt ceva normal la Dumnezeu”

Minunea mea nu ştiu dacă e una spec­ta­­­culoasă, dar pentru mine, cred, este im­por­­­tantă. Chiar dacă mai veneam pe la pă­rin­tele Onufrie, eu nu ştiam că şi icoana Sfân­tului Efrem cel Nou este izvorâtoare de mir, aflasem doar de icoana Sfintei Muce­ni­ţe Paraschevi. Era într‑o miercuri sau într‑o vineri, când părintele primea oameni. Am mers pen­tru prima dată singură, fără prie­teni care să mă aducă, am intrat, am as­cul­tat rugăciunile pe care le făcea părintele Onu­­frie. Mie îmi plac rugăciunile în ge­ne­ral, aşa că m‑am bucurat foarte tare şi de acelea. Apoi părintele Onufrie a început să ci­tească acatistul sau poate paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, nu mai ţin minte. Eram cu gândul la rugăciune, dar şi cu gân­dul la ale mele, când, deodată, am ob­ser­vat că părintele Onufrie se apropie de icoană, se închină, devine brusc extrem de bucuros. În timpul citirii paraclisului sfân­tului, icoana începuse să izvorască mir. Ne‑am bucurat foarte tare cu toţii, şi cei pre­zenţi ne‑am în­chinat la icoană şi am păstrat, probabil, momentul în suflet.

Dar poate mai mult decât minunea în si­ne m‑a impresionat credinţa părintelui Onu­frie. Cred că pentru mine aceasta a fost mi­nunea mai mare decât izvorârea de mir. Să cunoşti un om atât de tânăr, care să ştie să preţuiască cu atâta maturitate astfel de mo­­mente şi care, totuşi, cu smerenie te aju­tă să înveţi mult în viaţa de credinţă!

Pro­babil că minunile se întâmplă, aşa cum se zice, celor necredincioşi şi sceptici, ca mine, ca să îi întărească Dumnezeu în cre­dinţă, dar şi celor credincioşi, ca părin­tele Onufrie, care ştiu să se bucure de ele sincer, cu smerenie, cu dragoste.

Până la urmă, asta cred că înseamnă să fii aproape de Dumnezeu, să fii ca părintele Onufrie. Cred că, dacă părintele ar fi avut ghinionul să se mândrească în legătură cu acea izvorâre minunată, icoana nu ar mai fi izvorât mir. Dar aşa, pentru că părintele Onu­frie şi probabil cei din obştea de la Si­hăs­­tria Rarăului (pe care nu îi cunosc) ştiu să primească aceste daruri frumos, sme­re­nia lor face ca minunile izvorârii de mir să fie şi mai plăcute lui Dumnezeu.

Desigur, Sfântul Efrem cel Nou este cel slăvit de Dumnezeu prin minuni, dar, iată, pe lângă el, se mai văd şi alţi oameni cre­din­cioşi care ştiu că minunile sunt ceva normal la Dumnezeu şi totuşi ceva minunat, încât să merite să te bucuri din plin şi să îi dai Lui slavă şi mai multă.

(S. J.)

 

 

Ajutor la naşterea de prunci

Cunosc o doamnă care nu mai putea a­vea copii şi, după ce s‑a rugat la icoana Sfân­­­tu­lui Efrem cel Nou, a avut al doilea co­pil ‑ la vârsta de 45 de ani!

(Maria Adam, Bucureşti)

 

 

Ajutor la vreme de necaz

Am fost impresionată de cantitatea mare de mir care izvorăşte din icoana Sfân­tu­lui Efrem cel Nou şi de mireasma pu­ter­ni­că pe care o degajă. Foarte multă lume, afla­tă în dureri sufleteşti, trupeşti şi în necazuri şi‑a găsit alinare la această icoană. Mare es­te Dumnezeu întru sfinţii Săi!

(Constantina Zanfir, Bucureşti)

 

 

Bucuria de a vedea o minune

 Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Efrem cel Nou pentru că am avut bucuria de a vedea cum curge mirul din sfânta icoană şi cum se fac multe minuni la ea. Doamne, ajută!

(Maria Iolanda, Bucureşti)

 

 

„Mi‑am dat seama cât de mult m‑a ajutat Sfântul Efrem”

Într‑o zi, am plecat în grabă la o icoană fă­cătoare de minuni a Sfântului Efrem. Când am intrat, am mers să ne închinăm. În timp ce făceam asta, părintele relata o mi­nu­ne. Era vorba că, odată, când a pus în sti­clu­ţele pe care le dădea altora mir ames­te­cat cu ulei din comerţ, ca să îl înmulţească, să dea la mai multă lume, mir de la sfânt din icoană nu a mai curs. Când a văzut asta, a pus din nou doar mir de la sfânt. Când a ter­minat de povestit minunea, a dat fiecărei  familii câte o sticluţă cu mir.

După câteva săptămâni, mi‑a căzut un sca­un de metal pe picior. Unghia de la un de­get s‑a închis la culoare, ar fi trebuit să îmi cadă. Tata era aproape sigur că o să îmi cadă unghia. Mă durea foarte tare, mai ales când mergeam. Degetul mi s‑a învineţit. Şi în­tr‑o seară, după ce am terminat rugăciu­nea, tata mi‑a dat cu mir de la Sfântul Efrem. Mi s‑a retras vânătaia, din ce în ce mai repede. Apoi mi‑am dat seama cât de mult m‑a ajutat Sfântul Efrem. Acum nu mai am degetul învineţit, doar că mă doare puţin dacă apăs pe el.

(Iustina V., 9 ani)

 

 

 „Dumnezeu mi‑a ascultat ruga”

Într‑o zi, după ce mama m‑a luat de la şcoală, am intrat într‑o discuţie despre icoane făcătoare de minuni, iar eu i‑am zis:

‑ Mami, dacă Dumnezeu mi‑ar arăta o icoană făcătoare de minuni şi să văd eu cum curge mir, aş crede mai mult.

‑ Dacă Dumnezeu crede că meriţi, o să‑ţi arate.

După câteva zile, un prieten de‑al tatălui meu l‑a sunat şi l‑a invitat să vadă nişte icoane făcătoare de minuni, din care curgea mir frumos mirositor. Când am ajuns la locul respectiv, ne‑am închinat la sfintele icoa­ne, iar când a venit rândul meu, m‑am ui­tat la icoana Sfântului Efrem cel Nou şi am constatat cu uimire şiruri de mir care curgeau din icoană, iar în colţul din stânga o sticlă cu ornamente argintii era pe jumătate plină cu mir, iar la icoana sfân­tu­lui, la icoana muce­niţei Paraschevi şi icoana Maicii Domnului erau boluri de sticlă cu mir.

Uimirea mea a fost şi mai mare când am văzut că şi icoana muceniţei Paraschevi avea o sticluţă, în care curgea mir, şi o icoană a Maicii Domnului, îmbibată jumătate cu mir. Astfel de icoane şi o cantitate de mir atât de mare nu am mai văzut niciodată.

Părintele care ne‑a primit ne povestea că, la un moment dat, a început să se zgârcească la mir şi să combine mirul din boluri cu ulei de cumpărat şi, din acel moment, icoana Sfântului Efrem cel Nou nu a mai izvorât mir. După ce şi‑a dat seama de greşeală, a umplut bolurile cu mir curat, fără ulei, căci icoana a început să izvorască mir din nou.

Am simţit o mare bucurie că Dumnezeu mi‑a ascultat ruga. La plecare, părintele ne‑a miruit şi ne‑a dat o sticluţă cu mir.

(Elena Bănică, 13 ani)

 

„Te‑am vindecat, acum ai grijă să nu mai păcătuieşti, ca să nu‑ţi fie mai rău”

Mă numesc Bănică Aurelian. Locuiesc în Bucureşti. Cu acest prilej, mărturisind minunea care mi s‑a întâmplat, aş vrea să strig în gura mare cât de mult ne iubesc sfinţii, cât de multe minuni fac cu noi, iar noi, ori nu ne dăm seama, ori suntem prea pre­o­cupaţi de lucruri lumeşti şi nu mai simţim dragostea cu care ne înconjoară.

Cu mult timp în urmă, am avut un accident la schi, am căzut pe mâna stângă şi am făcut fractură de claviculă. Lucrând ca distribuitor pe maşină, aveam nevoie de amândouă mâinile şi l‑am rugat pe doctor să‑mi pună bandaj şi nu ghips, ţinând cont că nu era o fractură gravă. Doctorii au acceptat, cu condiţia să mă prezint la două săptămâni la control, să vadă cum a evoluat. Eu, simţindu‑mă bine, după două săptămâni mi‑am dat bandajul jos şi mi‑am lăsat mâna liberă, doar că o ţineam legată de gât, ca să nu uit că este şubredă şi să o folosesc. La doctor nu m‑am mai prezentat şi aşa au trecut anii, iar durerea la eforturi mari sau frig s‑a accentuat.

Între timp, m‑am angajat la Editura Agapis, pentru distribuţie de carte pe la mă­năs­tiri, şi aşa am intrat în contact cu o mulţime de cărţi ale unor sfinţi cunoscuţi, printre care şi cartea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Viaţa, minunile, paraclisele, acatistele şi rugăciunile.

La scurt timp după apariţia cărţii, m‑a sunat Danion Vasile şi mi‑a spus că este în Bucureşti o icoană a Sfântului Efrem cel Nou, care izvorăşte mir şi care pleacă în acea seară către Mănăstirea Rarău, unde trebuia să rămână. Mi‑am luat familia şi câţiva prieteni şi am plecat să ne închinăm şi noi la icoana sfântului. Ajunşi la adresa respectivă, părintele Onufrie (icoana fiind a sfinţiei sale) ne‑a întâmpinat cu multă dragoste şi ne‑a povestit câte ceva despre sfânta icoană. A ţinut o mică slujbă pentru alungarea vrăjmaşilor, iar la sfârşit ne‑a binecuvântat pe toţi, dându‑ne câte o sticluţă cu mir izvorât din sfânta icoană.

Am plecat fericiţi acasă, iar în prima cursă am luat cu mine mirul primit, fiind călăuzit de cuvintele „dar din dar se face rai”, să îi pot bucura şi eu pe alţi creştini care mărturiseau şi ei dragostea lor pentru Sfântul Efrem cel Nou. Ajuns pe la jumătatea cursei, au început durerile de umăr şi mi‑am sunat soţia; am rugat‑o să meargă la plafar, să cumpere bitter suedez, ca, atunci când mă întorc, să‑mi masez umărul, poate‑poate o să‑mi treacă.

Seara, am ajuns la o mănăstire. După vecernie, în drum spre cazare, mă gândeam: „Eu umblu cu miere şi nu mă ling pe degete, dau mir să se vindece alţii, iar eu mă tratez cu bitter”.

Alte gânduri îmi treceau prin minte, cum că nu am o boală aşa de gravă şi nu este nevoie de ajutorul sfinţilor pentru asta, că l‑aş şantaja pe sfânt, zicând: „Sfinte, eu te duc prin ţară la creştini, iar tu să mă vindeci pe mine”, dar, gândindu‑mă acum la vindecarea mea, pot mărturisi curat: „Bucurie mai mare ca aceasta nu există, să ştii că cineva care a trăit cu sute de ani în urmă este prietenul, vindecătorul şi ocrotitorul tău!”, să ştii că te poţi baza mereu pe ajutorul lui, la orice oră din zi şi din noapte, fără să te mai gândeşti dacă îl deranjezi sau doarme.

În legătură cu gândurile cu şantajul, vă spun sincer că nu pot fi decât de la vrăjmaş, ca să ne îndepărteze de sfinţi şi să ne apropie cât mai mult de lumesc, cu alte cuvinte să luptăm în viaţă cu duşmanul nevăzut fără a avea spatele asigurat de prietenii noştri, sfinţii. Şi, aşa gândind, am luat sticluţa cu mir şi cărticica cu acatiste şi paraclise ale Sfân­­tului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi m‑am dus în cameră şi, ca să înlătur gândurile spuse mai sus, i‑am cerut sfântului următorul ajutor: „Sfinte Mare Mucenic E­frem cel Nou, te rog, dacă vrei, să‑mi vindeci umărul, ca să mai pot munci, să pot duce cât mai multă carte la creştini, iar pentru greşelile mele nu mă pedepsi acum, cât sunt încă în putere şi‑mi pot ajuta aproapele, ci la bătrâneţe, când nu mai are nimeni nevoie de mine, ca atunci să mă curăţesc de păcate în această viaţă şi nu să sufăr în veşnicie”. Şi aşa, cu genunchii plecaţi şi cu lacrimi, am început să citesc cele două paraclise ale sfântului şi, ungându‑mă cu mir la umăr, l‑am rugat să mă vindece.

Ceea ce vă spun nu este o reţetă, ci cum am obţinut binecuvântarea sfântului şi ruga lui către Domnul nostru Iisus Hristos pentru vindecarea mea. După ce am terminat cele două paraclise, citind în cărţile părinţilor îmbunătăţiţi că, după miezul nopţii, spre dimineaţă, cerurile sunt deschise şi rugăciunile sunt mai ascultate atunci pentru osteneala noastră de a renunţa la somn, am pus ceasul să sune şi am făcut cu drag şi cele două acatiste ale sfântului şi rugăciunea de la sfârşit pentru cei bolnavi, după care m‑am culcat.

Din noiembrie 2012 până în prezent, cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, nu am mai simţit nicio durere, ci doar în cap am un ecou, care îmi spune regulat: „Te‑am vindecat, acum ai grijă să nu mai păcătuieşti, ca să nu‑ţi fie mai rău”.

Nu mă laud şi nu mă mândresc cu vindecarea mea, ci vreau să strig în gura mare, ca să mă audă toţi oamenii, cât de mult ne iubesc sfinţii pe noi, păcătoşii, şi asta nu pentru că suntem păcătoşi, ci pentru curajul nostru de a cere ajutorul lor în neputinţele noastre. Acum îmi vine în minte întrebarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Dar, cei nouă unde sunt?” Nu este suficient doar să cerem, ci să şi dăm, şi spun asta ca nu cumva şi eu să uit binele primit în primul rând de la Măicuţa Domnului, sal­varea şi ocrotitoarea noastră, a creş­ti­ni­lor, şi a tuturor sfinţilor care ne ocrotesc şi ne pă­zesc de rău, chiar dacă noi nu le‑o cerem, şi să mulţumim pentru tot ceea ce primim.

În dorinţa mea de a spune tuturor prietenilor cât bine am primit eu de la Sfântul Efrem cel Nou, într‑o discuţie cu bunul meu prieten Danion, acesta mi‑a spus că are meniscul rupt la un genunchi şi că se gândeşte să meargă la operaţie, iar eu, ştiind că el m‑a dus la icoana sfântului care izvorăşte mir şi întrebându‑l de ce nu se roagă la Sfân­tul Efrem cel Nou să primească vindecare, mărturisindu‑i că şi pe mine m‑a vindecat, mi‑a spus că nu vrea să se simtă sfântul şantajat, cerându‑i vindecare în schimbul editării cărţii despre minunile sfintei icoa­ne izvorâtoare de mir. I‑am spus că şi eu am avut acelaşi gând, şi, aşa cum i‑am spus lui, vă spun şi vouă, celor ce veţi citi mărturia mea: sfinţii nu se simt şantajaţi, ei abia aşteaptă să‑i chemăm în rugăciune.

Într‑o predică, părintele Nicolae Tănase a spus că noi, creştinii, trebuie să botezăm copiii noştri cu nume de sfinţi şi, când îi strigăm pe copii, să nu alintăm numele sau să le pocim, pentru că sfinţii, auzind numele lor, vor fi prezenţi lângă copii şi‑i vor ocroti numai pentru că au auzit numele lor strigat. Asta m‑a făcut să cred că şi eu, păcătosul, dacă voi striga numele Sfântului Efrem cel Nou în rugăciune, nu se va simţi şantajat, ci cu mare drag va veni şi‑mi va da ajutorul lui şi mie, cel ce strig.

Îmi permit să fac o comparaţie, una frumoasă, şi mă rog la sfânt să nu se supere pe mine. Eu îl văd pe sfânt aşteptând aşa cum, într‑un început de prietenie curată, fata aşteaptă cu nerăbdare doar două cuvinte de la prietenul ei timid, doar două cuvinte minunate, care să o facă să se deschidă, şi, la rândul ei, să‑i destăinuie că şi ea are aceleaşi cuvinte în gând. Aceste cuvinte minunate sunt: „Te iubesc”, cuvinte pe care noi, timizii, amânăm să le spunem sfântului, iar el aşteaptă de la noi un singur strigăt din adâncul sufletului: „Sfinte Mare Mucenic Efrem cel Nou, te iubesc, nu mă lăsa, pentru că ştiu că şi tu mă iubeşti!”

(Aurelian Bănică, Bucureşti)

 

 

„Cu mine Sfântul Efrem a făcut o minune”

În 18 februarie 2012 am fost invitat să ţin o predică la pomenirea noului mucenic Va­le­riu Gafencu, sfântul închisorilor. În ul­ti­ma parte a slujbei, am stat în genunchi în biserică. Atunci când m‑am ridicat, am sim­ţit o durere la genunchi, dar nu i‑am dat im­por­tanţă. În timpul predicii, am spus şi de faptul că despre sfinţii închisorilor s‑ar cu­ve­ni să vorbească doar cei care au trecut prin chinurile şi torturile din temniţele co­mu­niste, sau poate cei care duc cruci foarte grele în viaţă, şi nu oameni ca mine, fără experienţă duhovnicească. Le‑am zis cre­din­cioşilor, fără falsă smerenie, că vor­be­le mele şi ale celor asemenea mie sunt lip­si­te de putere tocmai pentru faptul că vorbim prea uşor despre lucruri pe care nu le cu­noaş­tem, des­pre mucenicie şi alte lucruri înal­­te, în timp ce noi suntem iubitori de plă­ceri şi fugim de cruce. După predică, genun­chiul a început să mă doară din ce în ce mai tare. Ajuns acasă, am simţit cum, în spatele genunchiului care mi se umflase foarte tare, se făcuseră două întărituri, ca două degete mai subţiri, care îmi provocau durere şi mă împiedicau să mă mişc.

M‑am dus la Spitalul Foişor, de unde am fost trimis la RMN. (După RMN am făcut un atac de panică, din cauza faptului că, făcând cu câteva luni în urmă tratament de electroterapie la picior, intensitatea cu­ren­tului a fost prea puternică – şi acum, după mai mult de un an, mai am semne pe gleznă. Prin rugăciuni la Sfântul Nectarie şi la sfinţii închisorilor, atacul de panică a tre­cut. Deşi unii doctori mi‑au spus să iau diferite tra­ta­mente, le‑am refuzat, având nă­dejde că Dum­nezeu mă va ajuta şi nu voi mai trece prin asemenea stări. Aşa a şi fost.) Ve­nind cu rezultatul RMN‑ului la doctorul de la Spitalul Foişor, acesta mi‑a spus că am meniscul interior rupt şi m‑a programat pentru opera­ţie. Cerându‑i binecuvântare pă­rintelui Jus­tin Pârvu pentru această in­ter­venţie chirur­gicală, părintele a spus să mai amân ope­ra­ţia, să nu mă operez atunci. L‑am ascultat. Când i‑am spus doctorului că nu voi putea ajunge la operaţie, am invocat faptul că făcusem atacul de panică. Nu pu­team să îi spun adevăratul motiv, pentru că m‑ar fi luat peste picior.

Pe data de 19 martie 2012, la Iaşi a avut loc cea de‑a patra conferinţă (după cele din anii 2009, 2010, 2011) în care au izvorât mir sfinte moaşte ale sfinţilor închisorilor. Un părinte a luat puţin mir şi m‑a uns pe ge­nunchi, având credinţa că mirul mă va ajuta. Aşa a şi fost. O vreme piciorul a fost bi­ne. Apoi, în luna iulie, am făcut apă la ge­nunchi. Aflând că un părinte de la Mănăs­ti­rea Petru Vodă se operase la menisc, cu bi­ne­cuvântarea părintelui Justin, m‑am supă­rat puţin că eu nu primisem binecuvântare pen­tru aşa ceva. După mai multe zile, în ca­re punga de apă nu voia să se retragă, ajun­gând în Londra, m‑am închinat la moaştele Sfân­tului Mucenic Edward şi la o părticică din moaştele Sfântului Ioan Maximovici. Foar­te repede, apa s‑a retras. Piciorul s‑a refăcut atât de bine încât în luna august, mer­gând în Athos, am reuşit chiar să urc pe vârful Athon, plecând chiar de la nivelul mă­rii – adică am urcat mai mult de două mii de metri diferenţă de nivel în câteva ore. Credeam că problemele cu genunchiul s‑au di­minuat. Îmi părea bine că nu mă ope­ra­sem. Dar, din pricina păcatelor mele, pro­ble­mele au revenit. Nu puteam să stau în picioare la biserică, nu puteam să alerg, nu puteam să car nimic greu.

În luna decembrie, deznădejdea m‑a biruit. Am sunat la Petru Vodă, cerând să i se spună părintelui Justin că merg foarte greu şi că aş vrea totuşi să mă operez, dacă îmi dă binecuvântarea. Duhovnicul meu mi‑a spus: „În probleme de viaţă religioasă as­culţi de preot, în probleme medicale as­culţi de doctor”.

Dar ceva mă împiedicase până atunci să as­cult de doctori, gândindu‑mă că Dumne­zeu l‑a luminat pe părintele Justin să nu îmi dea binecuvântare pentru operaţie. La una din ultimele întâlniri, părintele Justin îmi spu­sese că, dacă piciorul era bine, chiar nu avea rost să mă mai operez. Totuşi, starea pi­ciorului se agravase. Când am sunat să for­ţez mâna părintelui Justin, ca să îmi dea to­tuşi binecuvântare pentru operaţie, o maică mi‑a spus ca înainte de a cere iarăşi bi­necuvân­tare pentru operaţie ar fi bine să mai văd un doctor, foarte renumit de altfel.

Aveam programată vacanţa la munte, cu copiii. Fata mea cea mare, Nectaria, mi‑a spus că fără mine nu va schia, şi că va ră­mâ­ne cu mine în cameră, în timp ce restul fa­mi­liei va schia. Mă gândeam că va fi o va­can­ţă tristă. Dar nu a fost aşa.

Nu cu multe zile înainte de a pleca la mun­te, un prieten, Aurelian Bănică, văzând că şchiopătez când merg, m‑a întrebat de ce nu îmi dau cu ulei de la icoana Sfântului Efrem cel Nou. Eu fusesem la această icoa­nă cu el, chiar înainte ca icoana să plece la Ra­rău. „Dă‑ţi, că te ajută mult. Eu am avut probleme cu o mână şi după ce mi‑am dat cu mir mi‑au trecut.” Replica mea a fost ne­po­­trivită: „Dar eu am meniscul rupt, ce să fac… E ruptură. Ruptura rămâne ruptură. Şi, nu vreau să forţez ajutorul sfântului, ca un fel de schimb că m‑am străduit să îl fac cunoscut în ţara noastră.” El a răspuns: „Tu ştii ce zici? Ai tipărit atâtea minuni ale sfinţilor, cu Sfântul Nectarie şi cu alţi sfinţi, şi te îndoieşti de ajutorul Sfântului Efrem, care izvorăşte atâta mir prin icoana sa?”

Eu tipărisem cu câţiva ani în urmă şi o carte cu minunile făcute de Sfântul Efrem cu copii, şi împreună cu Ciprian Voicilă aveam în pregătire cărti­cica despre minu­ni­le icoanei respective izvo­râtoare de mir, dar nu voiam ca Sfântul Efrem să mă vindece ca un fel de schimb pentru lucrarea mea. Am judecat lucrurile greşit. Nu mă îndoiam că sfântul îi poate ajuta pe alţii – şi încă de pro­bleme mai grave decât un menisc rupt. Dar, în cazul meu, credeam că e mai bine ca sfântul să nu intervină în mod direct, pen­tru că nu sunt vrednic de aşa ceva. Totuşi, la sugestia lui Aurelian, m‑am dat câteva seri pe genunchi cu mir izvorât din icoana Sfân­tu­lui Efrem. Mai exact, am rugat‑o pe soţia mea să îmi dea ea, gândin­du‑mă că e mai ta­re în credinţă decât mine. L‑am rugat şi pe Sfântul Iov din Maramureş, noul măr­tu­ri­sitor canonizat de Biserica Ucrainei, să mă ajute: „Sfinte, când vin de la munte voi pregăti de tipar cartea despre viaţa şi minu­ni­le tale. Dacă voi veni cu piciorul rupt, am să lucrez şi aşa la cartea ta. Dar, mi‑ar fi mai uşor să nu îmi rup piciorul la munte. Te rog, ajută‑mă”. Pe 3 ianuarie 2013, am plecat la mun­te, fără să ştiu dacă voi putea schia sau nu. (Precizez că motivul care mă deter­mi­na­se să mă apuc de acest sport fusese un cuvânt al părintelui Porfirie din Atena, care recomanda acest sport tinerilor – şi am vrut să îi învăţ şi pe copiii mei să schieze.) De cum mi‑am pus schiurile în picioare, am simţit că piciorul s‑a refăcut complet. Nu îmi dădusem seama exact în care din zile s‑a întâmplat vindecarea, sau cum s‑a în­tâm­plat. După prima zi, i‑am spus soţiei: „Genunchiul e bine, cu mine Sfântul Efrem a făcut o minune”. A doua zi, i‑am repetat acelaşi lucru. După o săptămână, a venit şi un bun prieten de‑al meu, care nu mai schi­a­se în viaţa lui. M‑am oferit să îi fiu in­struc­tor – ceea ce presupunea că voi merge cu spatele, ţinând cu beţele de la schiuri şi gre­u­tatea lui, atunci când era cazul. Spre sur­prin­derea mea, deşi la mersul cu spatele ge­nunchii au fost solicitaţi la maxim, fără să mai vorbesc despre faptul că mai şi învăţam un adult să schieze, genunchiul care fusese bolnav a rezistat foarte bine. M‑au durut pi­cioa­rele, muşchii, celălalt menisc, dar me­nis­cul care fu­sese bolnav nu avea nimic. Da, piciorul meu e bine acum. A fost o minune a Sfân­tu­lui Efrem şi a celorlalţi sfinţi la care m‑am rugat în mod special – Sfântul Nec­tarie din Eghina, Sfântul Iov din Maramu­reş, noul fă­cător de minuni, şi sfinţii închi­so­rilor. Poate că, pentru păcatele mele, pes­te o vre­me, meniscul mi se va rupe din nou. Dar as­ta nu mă împiedică să măr­tu­ri­sesc mi­nunea pe care am trăit‑o deja.

Eu aş vrea însă să mă păzească Dum­nezeu şi Sfântul Efrem de o nouă încercare.

(Danion Vasile)